Secretele lui Daockta
În acest forum puteţi găsii secrete şi lucruri inedite din istorie,religie ştiinţe şi arte
|
Nou pe simpatie: mariana_n23 pe Simpatie
 | Femeie 24 ani Brasov cauta Barbat 29 - 52 ani |
|
|
Secretele lui DaocktaInregistrareLoginPozeNu sunteti logat. Lista Forumurilor Pe Tematici
|
| #1 |
|
|
Originea schiului atestă faptul că este una dintre cele mai vechi activităţi sportive ale omului. Schiurile descoperite în mlaştinile din Suedia şi Finlanda sunt considerate a avea între 4000 şi 5000 de ani vechime, iar o sculptură în piatră dintr-o peşteră norvegiană, reprezentând doi bărbaţi pe schiuri, datează din jurul anului 2000 î.Hr.
Schiatul avea în această perioadă doar parţial un caracter recreativ; în general, schiurile erau folosite de cei ce trebuia să traverseze nămeţi de zăpadă şi de vânătorii aflaţi în căutarea animalelor. Schiatul pe zăpadă s-a răspândit în alte zone din Europa o dată cu campaniile de cucerire purtate de vikingi în secolele al X-lea şi al XI-lea.
Până spre mijlocul secolului al XIX-lea practicanţii acestui sport aveau schiurile prinse foarte slab de degete, cu ajutorul unor hamuri, ce limitau sever săriturile şi schimbările bruşte de direcţie deoarece reduceau controlul asupra schiurilor. În anul 1860, Sondre Nordheim din oraşul norvegian Telemark a început să folosească legături de salcie în jurul călcâielor, ataşate de ambele părţi ale hamurilor de degete, pentru fixarea mai bună a bocancilor de schiuri. Această invenţie a reprezentat o adevărată revoluţie, marcând apariţia schiului modern ca sport popular.
O altă invenţie a lui Nordheim care a fost imediat standardizată este reprezentată de schiurile curbate înspre interior. Prin intermediul acestui profil el a introdus cristiana, o mişcare spectaculoasă prin care corpul este aruncat dintr-o poziţie ghemuită pentru a-şi schimba direcţia sau pentru a se opri, precum şi telemarcul, prin care schiorul îşi mută greutatea în faţă, pe schiul ce va fi amplasat pe exteriorul curbei.
Prima cursă de coborâre a avut loc la Montana, în Elveţia, în anul 1911, însă această probă avea să fie cunoscută abia după inaugurarea, în 1924, a Jocurilor Olimpice de Iarnă. Federaţia Internaţională de Schi a fost fondată pe data de 2 februarie 1924, la şapte zile după includerea acestui sport printre probele olimpice.
_______________________________________ Dacă chiar îţi place acest forum şi vrei să ne răsplăteşti,vă rugăm un click pe reclama apărută sub forum. Vă mulţumim.
|
|
| |
|